Am dat de curând multă dreptate celui care a explicat următoarele:
Cum se formează caracterul la români?
1. Prima poezioară pe care o învăţăm este “Cateluş cu părul creţ“ care ne învaţă: “Fură raţa din coteţ / Şi se jură că nu fură”
2. A doua poezie semnificativă pe care o invăţăm este “Mioriţa“ care ne învaţă că doi români invidioşi se asociază şi-l omoară pe al treilea care era cel mai productiv în domeniul lor de activitate
3. A treia poezie semnificativă pe care o învăţăm este “Luceafărul“ care ne învaţă că tânăra româncă de măritat, îl aduce pe geniul român în pragul sacrificiului suprem, dar, îl preferă pe un viclean băiat din flori şi de pripas
Eu aş continua cu o colindă pe care nu am uitat-o nici în acest an, dar de care nu vreau să mai aud la anul. Pur românească, această colindă ne arată cum trei păstori culeg floricele din care fac o cunună şi pe care îşi propun să o ducă lui Hristos. Nimic mai de treabă şi mai frumos. Dar problema e apoi că aceşti români, deoarece se crede că aceşti trei crai de la răsărit erau de origine română, nu au facut acest gest numai aşa la modul altruist. Versurile colindei ne arată cum gestul a fost făcut cu un scop precis, adică "să ne fie de folos". Şi nu oricum, ci "nouă şi la neamu' nostru".
Conform educaţiei primite, aceste tradiţionale sarbăutori sunt şi prilej de violenţă şi ameninţare. Una dintre zicătorile învăţate de mic copil şi care se rostesc la final de colindă sună cam aşa: "Dă colacul şi cârnaţul, că de nu-ţi înhâi târnaţul".
Acest text desăvârșit a fost preluat de la d-ul Brad : http://traian99.blogspot.com/2010/12/traditii-pur-romanesti-colindul-sau.html#links. Nu a fost necesară nici o modificare! Multumesc!
